Pierderea auzului la adulți: de ce auziți, dar nu înțelegeți, când e urgență și ce puteți face

Cum auzim și unde se poate strica

Sunetul trece prin canalul auditiv, face să vibreze timpanul și cele trei oscioare din urechea medie, apoi ajunge în cohlee, în urechea internă, unde mii de celule ciliate îl transformă în impuls nervos. Nervul auditiv îl duce la creier, care îi dă sens. Hipoacuzia poate apărea oriunde pe acest drum:

• de transmisie – sunetul nu ajunge bine în urechea internă: dop de ceară, otită, lichid în urechea medie, perforație a timpanului, rigidizarea oscioarelor (otoscleroză). Multe dintre aceste cauze se pot trata;
• neurosenzorială – celulele ciliate sau nervul sunt afectate: vârsta, zgomotul, unele medicamente, infecții, factori genetici. Celulele ciliate nu se regenerează, de aceea această formă este de regulă permanentă, dar se compensează foarte bine cu proteze;
• mixtă – ambele.

Doar un consult ORL cu audiogramă spune despre care formă este vorba.

Presbiacuzia: auzul care scade odată cu vârsta

Pierderea auzului legată de vârstă este una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale vârstei a treia. După datele NIDCD, aproximativ unul din trei adulți între 65 și 74 de ani are hipoacuzie, iar după 75 de ani aproape jumătate. La nivel mondial, Organizația Mondială a Sănătății estimează că peste 1,5 miliarde de oameni trăiesc cu un grad de pierdere a auzului, iar numărul va crește pe măsură ce populația îmbătrânește.

Presbiacuzia afectează de obicei ambele urechi, în mod egal, și începe de la frecvențele înalte. Contribuie uzura celulelor ciliate, zgomotul acumulat de-a lungul vieții, moștenirea genetică, bolile vasculare, diabetul și hipertensiunea, fumatul și unele medicamente. Nu există un „început” clar: primele schimbări apar adesea după 50 de ani, fără să fie observate.

Zgomotul: cauza pe care o puteți controla

Expunerea la zgomot este a doua mare cauză de hipoacuzie la adulți și singura care se poate preveni aproape complet. Potrivit NIDCD și CDC, sunetele de 85 decibeli sau mai mult, dacă durează, pot deteriora celulele ciliate: trafic intens, motocicletă, drujbă, concert, căști la volum mare. Regula practică: dacă trebuie să ridicați vocea ca să vă înțelegeți cu cineva aflat la un metru, e prea tare. OMS avertizează că peste un miliard de tineri sunt expuși riscului de hipoacuzie din cauza ascultării la volum mare în căști și în cluburi.

Ce ajută: căști care izolează zgomotul exterior (ca să nu dați volumul mare), regula „60/60” (maximum 60% din volum, maximum 60 de minute fără pauză), antifoane la lucru și la concerte, pauze de liniște după zgomot. Un țiuit în urechi după o seară zgomotoasă este semnul că celulele au suferit; despre asta am scris în articolul despre tinitus.

„Aud, dar nu înțeleg”

Este plângerea cea mai frecventă, și are o explicație precisă. Vocalele sunt sunete joase și puternice; consoanele care diferențiază cuvintele – „s”, „ș”, „f”, „t”, „ț”, „ch” – sunt sunete înalte și slabe. Când frecvențele înalte se pierd, „casă”, „masă” și „pasă” încep să sune la fel, iar creierul ghicește din context. În liniște, față în față, reușește. La o masă cu zece oameni, la telefon, la televizor cu muzică de fond sau când cineva vorbește din altă cameră, nu.

Semnele de care merită să țineți cont:

• cereți des să vi se repete, mai ales femeilor și copiilor, care au vocea mai înaltă;
• vă e greu să urmăriți o discuție în grup sau într-un restaurant;
• dați televizorul mai tare, iar ceilalți se plâng;
• telefonul a devenit mai greu decât conversația directă;
• vi se pare că oamenii „mormăie” sau vorbesc prea repede;
• sunteți obosit după întâlniri, pentru că „vă străduiți” să auziți;
• începeți să evitați evenimente la care mergeați cu plăcere.

Ultimele două sunt cele mai importante. Hipoacuzia netratată duce la retragere socială, iar retragerea la izolare și singurătate.

Auzul și creierul

Un motiv în plus să nu amânați: cercetările din ultimul deceniu leagă hipoacuzia netratată de declinul cognitiv. Comisia revistei The Lancet pentru prevenția demenței (rapoartele din 2020 și 2024) include pierderea auzului la vârsta mijlocie printre factorii de risc modificabili pentru demență, iar Raportul mondial asupra auzului al OMS (2021) notează asocierea cu izolarea socială, depresia și declinul cognitiv la vârstnici. Mecanismele nu sunt pe deplin lămurite – creierul lipsit de stimulare auditivă, efortul permanent de a înțelege, izolarea – și nu înseamnă că hipoacuzia „provoacă” demență. Dar protezarea la timp este una dintre puținele măsuri concrete pe care le avem la îndemână.

Pierderea bruscă a auzului: o urgență de 24–72 de ore

Dacă auzul scade brusc – dintr-odată sau în câteva ore, cel mult trei zile –, de obicei la o singură ureche, uneori cu țiuit și senzație de ureche „plină”, nu așteptați să treacă. Este surditatea brusc instalată și trebuie văzută de medicul ORL imediat, în ziua respectivă sau cel târziu în următoarele, pentru că tratamentul început în primele zile dă cele mai bune șanse de recuperare. Aceeași urgență se aplică scăderii auzului după o lovitură la cap, după un zgomot foarte puternic (explozie, petardă lângă ureche) sau însoțite de vertij puternic, durere ori scurgere din ureche.

Consultul și audiograma

Verificarea auzului nu doare și durează puțin. Medicul ORL se uită mai întâi în ureche cu otoscopul, pentru ceară, inflamație sau leziuni ale timpanului – uneori problema se rezolvă chiar aici. Urmează audiograma: într-o cabină liniștită, cu căști, auziți sunete de frecvențe și intensități diferite și apăsați un buton când le percepeți; rezultatul este un grafic care arată pragul de auz pentru fiecare frecvență și fiecare ureche. Se adaugă de regulă audiometria vocală (repetați cuvinte, ca să se vadă nu doar ce auziți, ci ce înțelegeți) și timpanograma. Despre cum decurge vizita am scris în pagina despre consultația ORL.

În România ajungeți la medicul ORL cu bilet de trimitere de la medicul de familie, prin casa de asigurări (CNAS), sau direct, în sistem privat. OMS recomandă verificarea periodică a auzului la adulții în vârstă chiar și în absența plângerilor, tocmai pentru că presbiacuzia avansează fără zgomot. Dacă vă recunoașteți în două–trei dintre semnele de mai sus, nu mai amânați.

Protezele auditive: la ce să vă așteptați

Protezele moderne sunt mici aparate digitale care amplifică selectiv frecvențele pierdute, reduc zgomotul de fond și se reglează după audiogramă. Nu redau auzul de la 20 de ani, dar schimbă radical viața de zi cu zi. Câteva lucruri de știut înainte:

1. Adaptarea durează câteva săptămâni. Creierul a „uitat” sunetele înalte; la început totul pare strident, inclusiv foșnetul hârtiei. Purtați protezele zilnic, ore în șir, nu doar „la nevoie” – altfel adaptarea nu se face.
2. Zgomotul rămâne o provocare. Protezele ajută mult, dar nu elimină problema restaurantului gălăgios. Strategiile de comunicare de mai jos rămân valabile.
3. Două proteze sunt de regulă mai bune decât una când pierderea e la ambele urechi: ajută la localizarea sunetului și la înțelegerea în zgomot.
4. Cereți o perioadă de probă și întrebați de la început despre reglajele ulterioare, baterii, întreținere și garanție.
5. CNAS decontează parțial protezele auditive, pe baza unei recomandări de la medicul ORL și a audiogramei; condițiile și sumele se schimbă, așa că întrebați medicul sau centrul de audiologie care este procedura la zi.
6. În pierderile severe și profunde, când protezele nu mai ajung, medicul ORL poate discuta despre implantul cohlear, un dispozitiv implantat chirurgical care stimulează direct nervul auditiv, folosit și la adulți.

Cum comunicați cu un apropiat care aude greu

Familia poate ușura enorm viața cuiva cu hipoacuzie, fără nicio tehnologie:

• atrageți-i atenția înainte să vorbiți – spuneți-i numele, atingeți-l pe braț;
• stați față în față, la aceeași înălțime, cu lumina pe fața dvs., nu în spate;
• vorbiți clar și ceva mai rar, fără să strigați – strigătul deformează consoanele și înrăutățește înțelegerea;
• nu vorbiți din altă cameră, cu spatele sau cu mâna la gură;
• reduceți zgomotul de fond: televizorul, muzica, robotul de bucătărie;
• dacă n-a înțeles, reformulați, nu repetați aceleași cuvinte mai tare;
• nu vorbiți despre el ca și cum n-ar fi acolo și nu-l excludeți din decizii.

Iar dacă sunteți dvs. cel care aude mai greu: spuneți oamenilor. „Nu aud bine, vă rog să vorbiți puțin mai rar” este mult mai ușor decât să ghiciți sau să zâmbiți la lucruri pe care nu le-ați înțeles. Dacă hipoacuzia vine la pachet cu țiuit în urechi sau cu amețeală, citiți și articolele despre tinitus și despre vertij și amețeală: urechea internă se ocupă și de auz, și de echilibru, iar simptomele merg adesea împreună.

Întrebări frecvente

Citiți și

Surse

• NIDCD – Age-Related Hearing Loss (Presbycusis); Sudden Deafness; Noise-Induced Hearing Loss (nidcd.nih.gov)
• WHO – World Report on Hearing 2021; Deafness and hearing loss fact sheet (who.int)
• The Lancet Commission – Dementia prevention, intervention, and care: 2024 report (thelancet.com)
• CDC – Loud Noise Can Cause Hearing Loss (cdc.gov)
• NHS – Hearing loss; Hearing aids and implants (nhs.uk)
• ASHA – Hearing Loss in Adults; Communication tips (asha.org)