De ce contează atât de mult primii ani
Auzul este poarta prin care intră limbajul. Un bebeluș învață să vorbească ascultând: vocea mamei, numele lui, cuvintele repetate de sute de ori pe zi. Dacă sunetul ajunge slab sau deformat, creierul primește mai puțin material din care să construiască vorbirea, iar întârzierea se vede abia peste un an sau doi, când copilul „nu zice nimic” sau pronunță greu.
Potrivit Institutului Național pentru Surditate și Alte Tulburări de Comunicare din SUA (NIDCD), 2–3 din 1.000 de nou-născuți se nasc cu o pierdere de auz detectabilă la una sau la ambele urechi. Alți copii o dobândesc mai târziu, după otite repetate, infecții sau din cauze genetice care se manifestă în primii ani. Diferența dintre un copil depistat la trei luni și unul depistat la trei ani este, în practică, diferența dintre un limbaj aproape normal și ani de recuperare.
De aceea specialiștii lucrează după regula „1–3–6”: screening până la o lună, diagnostic până la trei luni, intervenție (proteză, implant, terapie) până la șase luni.
Screeningul auditiv neonatal: ce se întâmplă în maternitate
Testul se face de obicei în primele zile de viață, înainte de externare, în timp ce bebelușul doarme sau stă liniștit. Nu doare și durează câteva minute. Există două metode:
- Otoemisiunile acustice (OAE). O sondă mică plasată în ureche emite sunete slabe și înregistrează „ecoul” pe care îl produce urechea internă sănătoasă. Dacă ecoul lipsește, testul se repetă.
- Potențialele evocate auditive automate (AABR). Trei electrozi lipiți pe cap înregistrează răspunsul nervului auditiv la clicuri transmise prin căști mici. Se folosește mai ales la prematuri și la copiii din terapie intensivă.
Rezultatul se comunică în două feluri: „trecut” (pass) sau „de retestat” (refer). Al doilea nu înseamnă că copilul este surd. Cel mai des, în ureche a rămas lichid amniotic sau canalul auditiv e înfundat cu vernix, iar la retestarea de peste câteva săptămâni rezultatul e normal. Important este să nu lipsiți de la retestare: dacă și a doua probă indică o problemă, copilul este trimis la un cabinet ORL cu audiologie pentru teste de diagnostic.
În România, screeningul auditiv al nou-născutului face parte din programele naționale de sănătate ale Ministerului Sănătății și se face în multe maternități. Dacă nu știți sigur că s-a făcut, întrebați la externare sau cereți medicului de familie o trimitere către un medic ORL.
Ce ar trebui să audă și să spună copilul, pe vârste
Reperele de mai jos sunt orientative și provin din listele publicate de NIDCD și de Asociația Americană de Vorbire, Limbaj și Auz (ASHA). Copiii nu se dezvoltă toți în același ritm, dar lipsa mai multor repere la o vârstă dată merită o discuție cu medicul.
| Vârsta | Auz și înțelegere | Vorbire |
|---|---|---|
| 0–3 luni | Tresare la zgomote puternice, se liniștește la o voce cunoscută, pare să asculte când i se vorbește | Gângurește, scoate sunete de plăcere, plânge diferit pentru nevoi diferite |
| 4–6 luni | Întoarce ochii sau capul spre sunet, reacționează la schimbarea tonului vocii, observă jucăriile care fac zgomot | Lalalizează („ba-ba”, „ma-ma”), râde, vocalizează când e singur sau se joacă |
| 7–12 luni | Se întoarce când e strigat, înțelege cuvinte uzuale („apă”, „pa”, „nu”), ascultă când i se vorbește | Imită sunete, folosește gesturi (face „pa”), spune unul sau două cuvinte în jurul primei aniversări |
| 1–2 ani | Arată părți ale corpului și imagini când sunt numite, urmează comenzi simple, ascultă povești scurte | Vocabularul crește lună de lună, apar propoziții de două cuvinte („mama, sus”) |
| 2–3 ani | Înțelege diferențe de sens (mare/mic, sus/jos), urmează comenzi din două etape, aude când e chemat din altă cameră | Propoziții de două–trei cuvinte, are un cuvânt pentru aproape orice, este înțeles de familie |
Semnele că un copil nu aude bine
Copilul cu hipoacuzie compensează mult – citește buzele, se orientează după gesturi –, așa că semnele sunt adesea indirecte.
La bebeluș:
- nu tresare la zgomote bruște și nu se trezește din somn la sunete puternice;
- la 6 luni nu întoarce capul spre sursa sunetului;
- la 9–12 luni nu reacționează la numele lui și nu lalalizează cu sunete variate.
La copilul mic (1–3 ani):
- vorbește puțin față de copiii de aceeași vârstă sau vorbirea e greu de înțeles;
- nu răspunde când e chemat din altă cameră, dar răspunde când îl atingeți pe umăr;
- dă televizorul tare sau se apropie foarte mult de ecran;
- spune des „ce?”, „cum?” sau pare că nu ascultă;
- după o răceală sau otită aude vizibil mai prost, apoi parcă își revine.
La preșcolar și școlar:
- la grădiniță sau la școală educatoarea observă că nu urmează instrucțiunile sau că e „în lumea lui”;
- confundă cuvintele asemănătoare, omite terminațiile, pronunță greu „s”, „ș”, „f”, „ț”;
- obosește repede, se izolează la joacă, nu mai urmărește conversațiile în grup.
Cauzele frecvente
Cea mai des întâlnită cauză a scăderii auzului la copiii mici este otita medie seroasă (sau „otită cu lichid”): în spatele timpanului se adună un lichid vâscos care împiedică vibrația, fără durere și fără febră. Apare adesea după răceli sau otite acute și la copiii cu adenoide mari, iar în multe cazuri se rezolvă singură în câteva săptămâni sau luni. Când persistă la ambele urechi, poate încetini limbajul, așa că medicul ORL o urmărește cu timpanograma. Mai multe în articolele despre otita medie la copii și despre vegetațiile adenoide și amigdale.
Alte cauze: dopul de ceară, perforația timpanului după o otită, meningita, unele infecții din sarcină, prematuritatea, anumite medicamente cu efect pe urechea internă, factorii genetici (inclusiv în familii fără probleme de auz) și, la copiii mai mari, zgomotul: căști la volum mare, concerte, petarde.
Cum se testează auzul la copii
Metoda depinde de vârstă și de cât poate colabora copilul. Medicul ORL începe întotdeauna cu otoscopia (se uită în ureche cu o lumină, pentru ceară, lichid sau inflamație) și adaugă, după caz:
- Timpanograma – măsoară mobilitatea timpanului și arată dacă există lichid în urechea medie. Durează câteva secunde pe fiecare ureche.
- Otoemisiunile acustice – aceeași probă ca la screening, folosită la orice vârstă.
- Potențialele evocate auditive (ABR/BERA) – înregistrarea răspunsului nervului auditiv, la sugari în somn natural sau, la copiii mai mari, uneori în sedare ușoară. Este testul care stabilește cât aude un copil care nu poate încă răspunde.
- Audiometria comportamentală și prin joc – de la aproximativ 6 luni copilul este observat cum întoarce capul spre sunete, iar de la 2–3 ani „se joacă”: pune un cub în cutie de fiecare dată când aude un sunet. Rezultatul este o audiogramă, ca la adulți.
Cum decurge un consult, ce să luați cu dvs. și cum pregătiți copilul am descris în pagina despre consultația ORL.
Proteze auditive, implant cohlear și ce urmează după diagnostic
Dacă hipoacuzia este permanentă, soluția depinde de gradul și de tipul ei. În pierderile ușoare și medii, protezele auditive amplifică selectiv frecvențele pierdute și se pot pune și la bebeluși de câteva luni, cu olive moi care se schimbă pe măsură ce crește urechea. În pierderile severe și profunde, când protezele nu mai sunt suficiente, medicul ORL discută despre implantul cohlear: un dispozitiv plasat chirurgical, care transmite sunetul direct nervului auditiv.
Dispozitivul singur nu învață copilul să vorbească. După protezare începe munca logopedului și a terapeutului auditiv-verbal: exerciții de ascultare, de diferențiere a sunetelor, de construire a vocabularului, iar părinții sunt partea cea mai importantă a echipei, pentru că ei vorbesc cu copilul toată ziua. Grădinița și școala trebuie informate: un loc în primul rând, departe de fereastră, cu educatoarea care îl privește când vorbește, face o diferență mare.
Când mergeți la medicul ORL și când e urgent
Cereți o trimitere de la medicul de familie dacă:
- screeningul neonatal nu s-a făcut sau rezultatul a fost „de retestat” și retestarea nu a avut loc;
- recunoașteți două sau mai multe dintre semnele descrise mai sus;
- copilul vorbește vizibil mai târziu sau mai neclar decât cei de vârsta lui;
- a avut otite repetate sau aude mai slab de mai mult de câteva săptămâni după o răceală;
- în familie există hipoacuzie apărută în copilărie.
Mergeți în aceeași zi la medic sau la camera de gardă dacă auzul scade brusc (în ore sau zile), după o lovitură la cap, după meningită sau o infecție severă, dacă un sugar are febră și plânge ducând mâna la ureche, dacă apare o scurgere din ureche sau dacă scăderea auzului vine cu amețeală puternică și vărsături. Hipoacuzia instalată brusc este o urgență la orice vârstă, iar primele 24–72 de ore contează.
Întrebări frecvente
Rezultatul screeningului a fost „de retestat”. Înseamnă că copilul meu nu aude?
Nu. Cel mai frecvent în ureche a rămas lichid de la naștere sau canalul a fost înfundat, iar retestarea de peste câteva săptămâni iese normală. Mergeți totuși obligatoriu la retestare: dacă și a doua probă indică o problemă, copilul este trimis la un cabinet ORL pentru teste de diagnostic, iar cu cât mai devreme, cu atât mai bine pentru limbaj.
Copilul meu aude bine muzica tare, dar nu răspunde când îl strig. E posibil să nu audă?
Da. Multe hipoacuzii afectează doar anumite frecvențe, de obicei pe cele înalte, unde se află consoanele care dau sens cuvintelor. Copilul aude zgomotele puternice și basul muzicii, dar vocea din altă cameră sau un cuvânt șoptit nu. Singurul mod de a afla este un test de auz la medicul ORL.
La ce vârstă se poate face o audiogramă?
Testele obiective (otoemisiuni, potențiale evocate) se fac la orice vârstă, inclusiv la nou-născuți. Audiometria comportamentală începe pe la 6 luni, iar audiometria prin joc, cu rezultat sub forma audiogramei clasice, de la aproximativ 2–3 ani. Niciun copil nu este prea mic pentru o verificare a auzului.
Otita cu lichid îi afectează vorbirea?
Poate să o încetinească dacă persistă luni de zile la ambele urechi, pentru că copilul aude înfundat exact în perioada în care învață cuvintele. De aceea medicul ORL urmărește lichidul cu timpanograma și, dacă nu se resoarbe, discută cu părinții ce e de făcut. Multe cazuri se rezolvă singure în câteva săptămâni.
Cu proteză auditivă copilul va vorbi normal?
Protezele și implantul cohlear dau acces la sunet, dar vorbirea se construiește prin terapie logopedică și prin conversația de zi cu zi cu părinții. Cu depistare timpurie, protezare înainte de șase luni și terapie constantă, mulți copii ajung să aibă un limbaj apropiat de al colegilor. Fiecare copil are însă ritmul lui, iar așteptările se discută cu echipa care îl urmărește.
Citiți și
Surse
- NIDCD – Your Baby's Hearing Screening and Next Steps (nidcd.nih.gov)
- NIDCD – Speech and Language Developmental Milestones (nidcd.nih.gov)
- ASHA – Hearing Loss in Children; How Does Your Child Hear and Talk? (asha.org)
- CDC – Hearing Loss in Children: Screening and Diagnosis (cdc.gov)
- NHS – Newborn hearing screening; Glue ear (nhs.uk)
- WHO – Deafness and hearing loss fact sheet (who.int)